O stare ciudată îmi dă tȃrcoale, din nou acel sentiment de tristețe îmi cuprinde sufletul şi trupul fără a-mi cere permisiunea.
Ȋn noaptea asta nu-mi pot lua gȃndul de la tine, de fapt nu vreau să fac asta căci te iubesc nebuneşte şi teama că te voi pierde a poposit în sufletul meu.
Nici patul rece nu mă linişteşte cȃnd îmi şopteşte că e timpul să fiu a lui din nou.Fără de putere mă simt răpusă în camera-mi întunecată luminată doar de luna îndepărtată ce şi-n astă seară îmi veghează tristețea ca odinioară.
In mȃini strȃng cearşaful ce-ncearcă să-mi învelească trupul cuprins de melancolia iubirii.
Şi dorul de tine mă cuprinde a mia oară.
Gȃndul hoinar îmi zboară, e lȃngă tine şi nu vrea să plece de acolo căci îți aparține!
Mă simt singură chiar de nu sunt.
Te simt lȃngă mine în orice clipă dar uitȃdu-mă în jur observ că nu eşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu