Mi-e frică...
Mi-e frică de mine...
Mi-e frică de tine...
Mi-e frică de noi...
Mi-e frică de lumea fără noi...
Mi-e frică de mine fără tine.
Într-un moment de cădere te-am redescoperit... Şi nu am să uit aceea zi, nu o să uit cum azi fiecare lucru a început să capete sens, şi cum, cu tine nimic nu e imposibil. Şi totul e perfect. Dar oare perfecţiunea tine la infinit? Oare mergem pe drumul cel bun? Mi-e frică...
Da, mi-e frică să nu-ţi dau viaţa peste cap. Să nu fiu cea care aduce furtuna, fără să-ţi dea în mijlocul ei o mână de ajutor. Şi atunci când mi-e frică să nu te fac să suferi, înghit în sec, îmi fac curaj şi ies de pe uşa noastră, o uşă imaginară care ştie totul despre noi.Ne cunoaşte trecutul, trăieşte prezentul în acelaşi timp cu noi, iar viitorul îi este temător.
Trăiesc atunci când sunt în braţele tale. Dar, după ce mă îndepărtez puţin, mi-e frică de tine fără mine. Îţi mai spun uneori că nu mă iubeşti, dar... ştiu cât însemn pentru tine. Şi-atunci, cum aş putea să plec eu, crezând că absenţa mea ar rezolva lucrurile? Cum să plec de lângă cel ce e totul, cum să plec de lângă fericire, cum să las sufletul tău? Unde-ai mai văzut plantă fără rădăcină, peşti fără apă, stele fără cer, care să şi supravieţuiască pe termen lung?
Şi-atunci mă întorc. Şi te strâng tare, nemaivrând să-ţi dau drumul.
Dar mi-e frică să stau, mi-e frică să plec, mi-e frică fără tine.
Singurul moment în care nu mi-e frică, e atunci când sunt cu tine.
Mi-e frică pentru că vreau să fac ce e mai bine pentru tine. Să stau, oare e bine?
Mi-e frică fără tine...
Mi-e frică fără noi...
Mi-e frică de T fără V...
