Eu si sufletul ...

Linişte în jur şi eu atât de neliniştită. Imi trec prin cap atâtea ipoteze ce te au în prim plan pe tine.
Tu nu eşti aici chiar dacă sufletul îti simte prezenta... Eşti acolo unde te-am lăsat cu ceva timp în urmă. Eşti la fel sau te-ai schimbat? Mă iubeşti? Ti-e dor si tie?

Eu: - Sufletule, tu ce ai?
Sufletul: - Mi-ai tăiat aripile... ştiu că îti este dor... dar vreau să zbor!
Eu: - Micutule, mă sufoc de dor...
Sufletul: - Totuşi, lasă-mă să zbor, mai e putin şi vei fi cu el. Trebuie să rezist, trebuie să rezişti, trebuie să rezistăm, fetito!
Eu: - Mi-e dor! Te rog, întelege-mă şi apoi iartă-mă pentru răul făcut!

..................

P.S.: Uite una din teroriile mele: "Când iubeşti pe cineva, lasă-l liber. Dacă e al tău, se va întoarce, dacă nu, n-ai pierdut nimic!

Te-am visat aseara...

C., te-am visat aseara...

.......... 

Si nu erai cu mine , erai cu ea... si o iubeai la fel de mult sau cel putin asa parea.
Nu, nu te-am visat doar pe tine si ea, eram si eu. Si eram la fel de indragostita de tine ca intotdeauna, insa acum iti aratam ceea ce simteam.
Ciudat din partea mea, incepusem sa plang in fata ta. Nu stiu de ce , nu stiu ce motive aveam , doar plangeam fara sa scot un cuvant. Iar tu, pareai nehotarat... nu stiai cum sa te imparti... parca ne vroiai pe amandoua dar nu ne puteai aveai.
Eram pe o strada intunecata, eu, ea si tu si locurile imi pareau atat de cunoscute.

Ma priveai si tu tacut, ca si cum nu ai fi inteles ce se petrecea, de ce aparusem eu chiar in acel moment acolo, sau poate chiar nu intelegeai. Ma priveai ca de fiecare data, cu ochii tai caprui care reusesc sa ma intoarca din drum de fiecare data cand ii privesc.

Nimeni nu spunea nimic. Tacere de mormant. Doar suspinele mele se mai auzeau din cand in cand, insa nici eu nu plangeam cu zgomot, doar lacrimile curgeau siroaie pe obrajii mei, lacrimi ce izvorau din inima nu doar de dragul de a impresiona pe cineva. Probabil plangeam pentru ca nu stiam cum altfel sa exprim ceea ce simt. Era prima oara cand te vedeam cu altcineva...Si ma durea, ma durea al naibii de tare...
 Asteptam un semn de la tine, un cuvant... dar tu doar ma priveai si taceai.

Nimic mai mult.

Si eu te priveam asa cum nu te-am mai privit niciodata, cu lacrimi in ochi, implorandu-te in mintea mea sa imi vorbesti.

Dar nimic...taceai, iar uneori tacerea doare mai tare decat orice cuvant. Sau poate ca inca nu realizai ca cea din fata ta, care plange sunt chiar eu. Poate credeai despre mine ca nu simt nimic pentru tine, sau poate credeai ca nu am sentimente in general, si ai fost atat de surprins sa ma vezi plangand incat ai ramas fara cuvinte.

Vedeam ca ma privesti, si parca vroiai sa imi spui ceva , dar nimic. Privirea ta parca imi spunea "totul va fi bine " dar vroiam sa aud asta de la tine, aveam nevoie de cuvinte, cu toate ca unii spun ca acestea nu sunt importante.
Stateai intre noi, ca si cum incercai sa faci un zid. Te tinea da mana si privirea ii era indreptata spre mine. Parea fericita, foarte fericita pentru ca jocul il reusise, reusise sa-si faca aparitia in filmul nostru, reusise sa distruga acel "noi".
Am privit-o cu mila, dorind din clipa in clipa sa-i dau una in fata aia de copil nevinovat ce incerca sa impresioneze, incercam din rasputeri sa ma abtin, vroiam sa-i arat ca eu nu sunt ca ea.

M-am dat un pas in spate, am respirat adanc si am spus... "- Vad ca ti-ai dorit cu adevarat sa faci lucru asta, ai vrut sa-l ai din nou si l-ai avut. Si se pare ca si el te-a vrut pe tine. Eu nu mai am ce cauta aici, rolul meu s-a terminat. Sa fiti fericiti din nou impreuna... Insa tu, fetito, sa nu crezi ca ai scapat de mine, jocul meu abia acum incepe" si am plecat bufnind in plans.

I-ai dat drumu la mana si ai venit dupa mine, incercand sa-mi explici ce se intamplase... Dar, era prea tarziu, nu vroiam explicati. Te-as fi iertat daca era alta si nu ea. 

Si am plans... am plans pentru ca nu stiam cum sa iti arat cat de mult insemni pentru mine, si nu am stiut niciodata sa arat asta! Am plans pentru ca te pierdusem fara voia mea.

..................

Si a urmat o dimineata groaznica in care m-am gandit numai la acest tampit, cretin, prost vis, defapt mai bine il numesc cosmar.

P.S.: Asta a fost cel mai groaznic vis avut vreodata! Sper sa nu devina realitate!

Tie ...

Ca-n vis, in clipa aceea ma strangeai in brate ca si cum ar fi ultima oara, dar asa faci tu mereu, si eu stiam asta, stiam ca nu o sa fie ultima oara.

Tu, ai o dragoste fara nicio limita in priviri, o iubire care mi-o porti cu atata respect... esti legat de mine si ma faci fericita.

Tie, iti sclipesc ochii, puiule, si asta ma face sa rad, in timp ce imi plimb degetele prin parul tau.
Da, adesea mi se pare amuzant, desi poate nu e cel mai potrivit cuvant... mi se pare bizar, si al dracului de frumos, sa stiu ca iti pot aduce o sclipire in ochi, doar asa, pentru ca sunt, zambesc si te strang in brate pana ti-e greu sa respiri.
Azi, la fel ca si ieri imi esti foarte drag, si in timp ce arunc o privire pe fereastra si vad cum incet se intuneca, mai rapid decat in alte zile, sunt sigura ca tu stii ca sunt atat de norocoasa sa te am acum, aici... mereu.

Nu mi-am dat seama de asta ceva timp, si a fost greseala mea, recunosc... zilele trecute m-am uitat la ei, ei toti, din jurul meu, i-am vazut si m-am ingrozit.
M-am gandit apoi la tine, si intr-o secunda mi-au trecut prin minte toate lucrurile noastre... cat am ras si cat am plans, cat ne-am iubit si uite... suntem aici si suntem bine.

- Cine mai e ca noi?- ... ma pupi pe frunte, si imi raspund in minte "nimeni nu mai e ca noi".
Eu stiu, dragul meu, ca poate nu mai meritam sa fiu acum la tine in brate. Eu stiu ca te-ai lovit de prea multe ori de zidurile mele, tari si reci ca gheata... stiu ca nu meritai, stiu ca nu te-am salvat cand te asteptai sa o fac. Imi cunosc rautatea,  frica... si le regret. Ti-am spus de multe ori, chiar regret toate momentele alea in care nu zambeai si vedeam si nu puteam sa fac ceva sa schimb lucrurile.

In sfarsit, te-am prins de mana si te-am strans tare... e modul meu de a iti spune ca m-am hotarat sa raman cu tine si doar pentru tine.

Eu te iubesc, si tu mi-ai promis ca nu pleci, tu mi-ai promis ca nu ma ranesti!

... Pe tine te cred, in mainile tale, azi e toata increderea mea.

O sa ai grija de ea, eu stiu ca o sa o faci!

Si ... TE AM PE TINE ... pentru mine, tu esti sansa mea!

Si stiu ca tu nu ma lasi sa nu imi fie bine !

C., te iubesc! Chiar daca uneori te indoiesti de asta!

P.S.: Sper ca ai inteles ! :)

Discutie imaginara ...

Dupa cateva minute de tacere ...

El: - Vrei sa-ti spun ce cred? 

L-am privit clipind, asteptand parerea lui...

El: - Tu, traiesti in lumea ta si ai ridicat in jurul tau niste ziduri imense, ziduri care sunt aproape imposibil de trecut adesea. Cel putin din exterior, asa se vede. Uneori cauti perfectiunea chiar daca esti constienta ca nu o vei gasii si nu faci compromisuri. Preferi sa ramai singura decat sa ai langa tine pe cineva care nu se incadreaza in tiparul tau, chiar daca tiparul tau nu e deloc strict. Rar, extrem de rar acorzi sanse. Si mai rar investesti sentimente, dar atunci o faci cu toata fiinta ta. Singura ai invatat cum sa le controlezi. Tu nu te indragostesti des si dai senzatia ca nu o faci niciodata, insa sclipirea din ochii tai mici te inseala de cele mai multe ori. Esti cruda, esti nemiloasa, esti radicala. Am senzatia ca pe tine nu te afecteaza nimic chiar daca stiu ca lacrimile de pe fata ta arata contrariul, chiar daca sunt nopti/ zile in care lacrimile nu ti se usuca pe fata. Tie nu-ti pasa de tine, insa prin ajutorul pe care il dai celorlalti reusesti sa fii fericita .

M-am uitat la el cateva secunde dar nu a putut sa citeasca nimic in privirea mea.  Il simteam cum moare, cum se zbate, cum vrea sa trezeasca in mine ceva ce nu exista. In final, l-am intrebat:

-          

     Eu: -  De ce simti nevoia sa imi spui toate lucrurile astea?

     El:  -  Pentru ca nu inteleg de ce nu lasi pe nimeni niciodata sa te ajute. De ce refuzi pur si simplu un sprijin.

Am ras ironic.

-         

            

          Eu:  -   Pentru ca de fiecare data cand am avut nevoie, fara exceptie, de fiecare data, ajutorul n-a venit. Tu vorbesti dar nu stii nimic. Asa cum faceti toti. Vorbiti fara sa stiti defapt ceea ce simt. N-am intalnit pe nimeni pana acum care sa taca si care sa reprezinte intr-adevar un sprijin. Plecati exact cand am cea mai mare nevoie de voi. Eu am nevoie de o stanca langa mine. O piatra de o tona, pe care nici cea mai mare furtuna sa n-o poata misca din loc. Sa stiu ca o sa fie langa mine indiferent de ce o sa se intample.  Asta ori nimic. Nu-mi pierd timpul cu altceva, mai bine singura!.

S-a uitat la mine amuzat…

-        

             - Nu esti zdravana, tu chiar crezi ca o sa gasesti pe cineva asa? Nu ai idee cat de mult ar trebui sa riste persoana respectiva, cat de mult ar trebui sa te vrea, sa creada in tine. De fapt, haide s-o iau altfel. Ai putea sa faci tu asta pentru cineva?

-          -  Eu nu, dar inima mea, poate.

De data asta n-a mai zambit iar eu m-am indreptat spre taramul meu. 

 

P.S.: Doar fictiune. Pojarul isi spune cuvantul. :)

Am nevoie...

Am nevoie de tine! 

Asta cred în acest moment.

Am nevoie de zâmbetul tau care ma face sa fiu mândra ca esti al meu, doar al meu!

Am nevoie de acea privire care ma va veghea mereu cu drag.

Am nevoie de îmbratisarea ta ce ma va face sa simt ca pentru orice problema exista o solutie, o solutie gasita doar alaturi de tine.
Am nevoie de sarutul tau ce ma va face sa simt ca ma iubesti cu adevarat.

Am nevoie de stârngerea ta de mâna, care-mi da atâta putere.

Am nevoie de maturitatea ta care adesea imi da batai de cap.

Am nevoie de nebunia ta ce ma hraneste zi de zi.

Am nevoie de tine întru totul pentru a ma face sa simt ca sunt eu din nou.

Azi, simt ca ma aflu într-un univers paralel. Absenta ta ma face sa urlu, dar pacat ca nu ma aude nimeni in minutele astea atât de stranii.

C., Te vreau acum lânga mine!

P.S.: Pojar cretin, e doar vina ta !

In faţa oglinzii ...

Ea: - Micuţo, cum te simţi astăzi?
Eu: - Bine. Sunt bine!
Ea: - Dacă doream să fiu minţită, acceptam răspunsul tău. Spune-mi, cu adevărat, cum te simţi astăzi?
Eu: - Nesigură! Si, mă tot amăgesc că sunt bine, zâmbesc dar apoi îmi amintesc că e doar o prefăcătorie si …sunt tristă din nou. Dar asta nu înseamnă că nu-s fericită... inseamnă că vreau mai mult si din ce in ce mai mult.

   ... Îsi muta corpul de pe un picior pe altul. Mă privea cu suspiciune si se gândea dacă să mi se deschidă sau nu si de data asta. Dacă să-si expună sufletul, sau dacă să răspundă întrebărilor mele cât se poate de banal ascunzându-si sentimentele...

      I-am spus că o consider o fată puternică. Mi-a răspuns că ”a trebuit sa parcurg un drum ca să ajung aici. Si totusi, adânc acolo stiu că sunt fragilă si că incet, incet mă distrug singură."

     Mă privea fix cu ochii ei verzi si se juca cu parul ei des si saten. Astepta o altă întrebare. Nu stiu ce as fi putut să o întreb. Simteam din partea ei un fel de fortă care mă îndepărta si totusi mă îndemna să vreau să o cunosc mai mult. Simteam că a încerca să-i intru acolo, în suflet, ar însemna să mă arunc de pe un bloc înalt, stiind că voi sfârsi strivită de pământ. Dar nu mă puteam opri... nu acum!

Ea: - Ce-ti doresti cel mai mult de la viată?
Eu: - Să-mi urmez visul, să mă regăsesc in ceea ce fac. Să fiu doar eu si el, să stiu mereu cine sunt si să nu joc jocuri ipocrite. Asta e important pentru mine. Si…mai vreau să reusesc să gasesc un echilibru.
Ea: - Un echilibru între ce?

 Si-a umezit buzele, s-a uitat în jos si a soptit usor: ”între mine si el, intre sentimente.”

Ea: - Ce crezi că asteaptă el de la tine?
Eu: - Totul sau nimic. De ce nu mă întrebi ce astept eu de la el?
Ea: - Îti este frică?
Eu: - Foarte! Dar, nu las asta să se vadă. Dacă ar sti el cât de frică îmi este, nu ar mai fi atât de sigur că o sa-mi revin. Mi-e frica de ce-as putea să devin. E important pentru mine să stiu cine sunt. E important să fiu eu. E important să stiu că el e acolo in orice moment de teamă. E important ca "el" să fie "eu".
Ea: - Si cine e acel ”el”?
Eu: - Ha! Asta, asta…nu voi putea să-ti răspund. El, e acolo, undeva. E aici. Uneori simt că face parte din mine, alteori nu. Dar stiu că trebuie să rămână mereu în preajma mea si voi lupta să fie mereu aici, să fie al meu.
Ea: - Visezi?
Eu: - Cu ochii deschisi si cu ochii închisi. Numai că atunci când visez, mentin contactul cu realitatea si realizez că trăiesc visând.

Ea: - Ai pe cineva apropiat alături de tine?

........

     Mi-a zâmbit, m-a bătut peste umăr si a plecat cu ochii inlăcrimati spunându-mi: "El ... el e acea persoană, el e tot"... 

 În urma ei a închis usa. Usa de la camera si usa sufletului.

P.S.: Să te pierd, e cosmarul in care nu vreau să fiu personaj.

Confuzie, dezamăgire, ploaie, alcool, lacrimi, noapte albă, gânduri despre tine, frânturi de amintiri, imaginea ta din clipa aia, neincrederea dobândită, invinovăţirea mea pe nedrept, teama de a nu te pierde, cearta ce urma, nervii ce ne dădeau tarcoale, ţigara ta mult aşteptată, sinceritate, durere, regrete, clipe de singurătate, respingere, sentimente, privire, imbrăţişare, sărut, iertare, impăcare, uitare …

                                                   ATÂT !

                                                   Şi te iubesc, C. !