Oficial îmi e bine!

O nou capitol îşi deschide paginile şi începe aş cerne amintiri în sufletul meu acum cuprins de fericire.

Tot EU , dar de data asta cu zȃmbetu pe buze nu în buzunar.

E primăvără, e soare şi iubire găsesc în fiecare loc din universul meu care a prins din nou culoare datorită ție.

Zilele se scurg parcă mai repezi pe razele fierbinti ale globului strălucitor, iar nopțile sunt atȃt de mici încȃt nu mă satur de tine!

Nu pot să cred că iar m-am îndrăgostit, doar că de data asta e perfect, o ştiu prea bine!

In secret îmi e dor de tine! Te rog nu mai spune la nimeni!

Si hai să zburăm ținȃndu-ne de mȃnă spre cer, să ne îndepărtăm de cei aflati aici, să fi noi ca altădată pe norul nostru călător.

E rȃndul nostru la iubire, să profităm !

Te vreau cu sufletul şi cu trupul! Mă vei avea cu sufletul şi cu trupul !

                         ...Te am, mă ai ! <3

Te-am părăsit dar n-am plecat!

Ȋn drum spre nemărginita iubire m-am abătut pe strada ta.

Eram noi doi şi ploaia de vară care cădea jucăuşă peste trupurile noastre goi.

Am mai rămas o clipă alături de tine şi am plecat.

Nu m-ai oprit, dar în neştirea ta eu m-am întors.

Şi te-am iubit în cel mai cald anotimp.

Apoi, te-am părăsit fără să vreau! ...

 Acum, mă simți, mă vrei din nou?

................................

Iubitule, tu mereu m-ai avut !

Iar tu ...?

Un glas duios îmi strigă numele în şoaptă, sau e doar imaginaţia mea bolnavă?

Noaptea, de mult a pus stăpȃnire peste mine, iar vȃntul adie tandru în ochii tăcuţi ai micuţei păpuşi învechite.

 Uşor, mă las purtată de sunetul creat în propriu-mi orizont, ca niciodată îmi e frică, e întuneric şi frig.

E ca şi cum din amestecul culorilor a rezultat negrul ce a pus stăpȃnire pe ţinutul sufletului meu.

Ticăitul ceasului atȃrnat pe peretele umbrit de tristiţe parcă vrea să îmi şopteasca o poveste din Decameron!

Imi aud propria-mi respiraţie parcă obosită, iar ochii deschişi privesc fără nici o putere nepăsarea ta.

Nici luna nu este pe cer să mă asculte, norii au captat-o în închisoarea văzduhului.

Imi e teamă de amintirile ce se năpustesc asupra mea.

Inima îmi este cuprinsă de ghearele trecutului.

Nu am apărare, scutul meu a fost înlocuit cu tine...

Iar tu ... unde eşti?

Ai uitat de mine?

Ai uitat de noi?

Ai fost al meu o viaţă sau doar o vară?

Te-am zărit în locul ce ne-a unit cȃndva, m-ai privit întristat şi ai trecut ca pe lȃngă o străină.

Nu îți mai aminteşti de mine suflet regăsit în camera cu amintiri, sau... ??
Eu, nu pot să mă opresc să nu-mi amintesc clarul de lună ce îl priveam şi aşteptai să-ți spun eu noapte bună, ca să adormi ținȃndu-mă parcă de mȃnă şi să visezi...

Cu ochii spre cer în minte-mi vine acum o amintire veche, te văd cum mă strȃngeai în braţe şoptindu-mi “suntem doar noi doi şi luna, iubito”. Si ca dintr-un vis mă trezesc înconjurată de acelaşi decor, acum plin de dor.

Era tot vară şi banca noastră era goală, parcă şi ei îi era dor de iubirea clipelor trecute.

Eram doar eu şi urmele pasilor tăi ce piereau. Te-am strigat şi cuprins de uimire ai privit în spate şi cu glas tremurat mi-ai spus ’’vara asta nu mai pot iubi acei doi ochi atȃt de verzi, iubito?! ’’ şi ai plecat lăsȃndu-mă ca o întrebare fără răspuns...



Dă-mi doar timp să cresc şi o să te iubesc !

Lasă-mă să mă satur să te privesc şi să’ți sărut buzele ce mi’au lipsit atât de mult.

Nu-mi pune ȋntrebări ci lasă-mă pe mine s-o fac ȋntâia oară.

Ajută-mă să prind curajul pe care l-am pierdut hoinar.

Nu-mi cere ce nu-ți pot oferi ci lasă-mă să ȋți ofer tot ce am mai bun.

Acordă-mi timp să-ți povestesc clipele ȋn care inima ȋntreba de tine şi primea răspunsul meu adesea mut.

Ȋmbrățişează-mă cu şoapte fierbinți, şopteşte-mi dorințele tale ascunse de răul ce-nconjoară lumea noastră.

Vino lângă mine ȋn noaptea asta parcă rece şi-ncălzeşte-mi trupul ȋnghețat de dor.

Iubeşte-mă şi lasă-mă să te iubesc aşa cum ți-ai dorit de la ȋnceput !

Te-am regăsit

Ȋn noaptea asta te pierd iubire printre ecouri rupte de cadente. Observȃnd cum diformele gânduri exorcizează tăcerea ce-a cuprins ȋntreg ținutul. Privesc cum te pierzi ȋn cristale de lacrimi amare. Zâmbesc ironic la amintirea ta ce uneori ȋmi cuprinde sufletul.

Te pierd din clipă ȋn clipă, dragostea mea, numai ca să te regăsesc !

Acum, te-am regăsit iubite si nu te mai las să pleci !

.....................................................

Mami,

Nu ştiu cum să încep această postare, nu găsesc cuvintele potrivite pentru a-ţi spun tot ceea ce simt.

Ne-ai oferit trup din trupul tău , ore din viaţa ta şi cel mai important lucru este că ne-ai oferit dragostea ta de care nu ne putem sătura.

MAMA, un cuvânt  atât de simplu, dar cu o seminificaţie mirifică.

Mama,  cea care ne-a învăţat primii paşi, cea care a fost alături de noi la pronunţarea primului cuvânt, la scrierea primelor litere, în trecerea anilor, un suflet atât de tandru şi neînfricat, un umăr  mereu liber pentru a-ţi putea spune oful, o mână gata să te ghideze în alegerea drumului cel bun.

O privire atât de caldă, un glas blajin ce ţin ascunse un suflet atât de sensibil şi blând, ca al tău mamă!

Te apreciem, dragă mamă, pentru toate sacrificiile tale pe care abia acum le întelegem şi conştientizăm şi îţi mărturisim că eşti îngerul copilăriei noastre.  Esti îngerul care ne-a luminat calea în viată,  ne-a predat curajul ca primă lectie şi ne-a oferit ca temă întreaga noastră existentă.

Iţi multumim pentru ceea ce eşti şi pentru ceea ce faci pentru noi!

Ştim că aceste cuvinte sunt prea simple şi mult prea putine pentru a ne exprima tot ceea ce simţim pentru tine , scumpă domnită a sufletelor noastre.

 Acum, încheiem prin a-ţi spune că te iubim, te iubim pentru că exişti, te iubim pentru că eşti mereu aici pentru noi, te iubim pentru simplul fapt că atunci când ajungem acasă mi se inundă ochii de lacrimi când ne revedem, te iubim neconditionat din toată inimioara noastră mică.

Eşti mama pe care ne-am dorit-o şi pe care nu am schimba-o pentru nimic în lume!

La mulţi ani, mamico!

                                            Ale tale fiice Theodora şi Sidonia.

Şi va uita de el !

« - Nu vreau să te mai am nici măcar în gând ca o amintire! » îi spuse răstit fata stergându-si lacrimile de pe obraz.

Era târziu în noapte şi doar stele îi mai erau alături, se îndrepta spre casa şi îşi amintea de fiecare loc în care se întâlnea cu el, îşi dorea să îl uite, vroia să nu se mai gândească la el, vroia să uite ultimul sărut, vroia să scape de privirea lui ce stătea aţintita parca şi în clipa aceea spre ea.

Îi simtea parfumul în jur şi lacrimile nu încetau să cadă, era răpusă de durere dar nu îl mai putea ierta.

Îşi jurase cândva că nimeni nu o va face să sufere din nou, că nu va mai vărsa lacrimi pentru nici un baiat, dar acum parcă uitase de lucrul acesta. Avea strânsă în ea ura si puterea care să o ajute să nu îi mai pese de el, stia că în acel moment visul ei murise, vroia să-si înstrăineze inima de a lui chiar daca il iubea, vroia să evadeze din infernul ce-i purta numele.

Şi-a sters lacrimile reci de pe obraz a privit spre cer şi a strigat:

“ - De azi dragule,te dau... trecutului!”

Există iubirea !

“Aşa sunt eu.

Nu-ţi cer să mă întelegi.

Ȋţi cer doar stropul de iubire pe care mi-l poţi oferi ca să trăiesc.

Totul pentru că te iubesc mult şi îmi doresc mai presus de mine şi de toate să fii tu fericită.

Renunţ la tot pentru tine, scumpo!

Fără tine nu pot trăi!”

..................................................................

Simple cuvinte spuse din inima lui pentru ea, fata pentru care în fiecare dimineaţă îşi deschide ochii şi pleacă hoinar cu gândul în căutarea ei.

Primăvara începe fără tine !

E soare din nou şi totul în jur parcă zâmbeşte.

Afară şi în sufletul meu e Primăvară! Prima rază de soare ce topeşte ultimul strat de zăpadă ce astăzi se zbate între viaţă şi moarte, cel dintâi ghiocel ce-nvinge anotimpul rece aduce primăvara în viaţa, privirea şi  zâmbetul meu!

Visam la ziua asta, ziua în care să mă rup de trecut, de prezent şi să învaţ să traiesc din nou în lumea mea fără tine, pentru că tu nu ai vrut să aparţi ei!.

Şi aici, nu e totul roz şi niciodată nu mi-am dorit ca lumea creată de mine, pentru mine să fie asa. Aici pot zâmbi neîncetat, pot vorbi cu mine însămi fără ca cineva să apară şi să mă deranjeze punandu-mi întrebări adesea fără răspuns, aici e locul unde înfloreşte iubirea şi unde visele se îndeplinesc şi fără tine!.

E lumea mea şi e plină de lumină, culoare, verdeată, animale libere şi jucăuse. E locul în care nimeni nu poate înţelege ce se întamplă, nici tu nu ai reuşit.

E o primavară cu căldură de vară şi amintiri din timpurile trecute ce hrănesc sufletul ce tinde spre o altă iubire care e atat de aproape.

M-am reconectat la natură şi la suflet şi stiu că sunt lucruri pe care vrem să le terminăm dar nu putem, azi eu am reuşit , am pus STOP sentimentelor pentru tine, aşa e mai bine, fi fericit cu ea în anotimpul colorat, pe mine păstrează-mă doar ca o amintire vie îndepărtată de tine!...

Gânduri pentru "acel cineva" ascuns.

O clipă şi m-am reîntors la o parte din trecut ce aparţine prezentului.

Răsfoind un folder cu muzică, dau de melodia “Criss Blaziny ft Iza și Dj Undoo - 7 August “  şi îndată îmi amintesc de tine. Piesa asta mereu m-a dus cu gândul de tine, prin simplul fapt că eşti născut pe 7 august şi că într-o vară în acea perioadă, nouă ni s-au întâmplat anumite lucruri ce au devenit amintiri care într-un fel ne leagă, sau aşa consider eu.

Vroiam să fac o postare şi pentru tine şi am spus că acum e momentul potrivit !

Mi-am amintit cu zâmbetul pe buze de ziua în care ne-am cunoscut, era 8 august, cu o zi în urmă făcusei 18 ani, abia devenisei aşa zis major şi aveai un chef nebun de viaţă, unul dintre lucrurile care mi-au plăcut la tine, chiar dacă atunci am făcut eu prostioarele pe care le-am facut, tind să cred că tu m-ai iertat.

Parcă retrăiesc acele clipele în care îmi ţineai morala aia care acum îmi face bine şi pentru care ţin să îti mulţumesc din nou, serile din parc în care stăteam pe banca aia,  ziua în care am venit vara trecută acolo şi te’am zărit pe terenul de fotbal şi îndată am respirat liniştită, ştiind că sunt acolo langa tine, chiar dacă nu vroiam să’ţi arăt asta, doar mă cunoşti, ştii cât de prostuţă sunt.

Am stat şi m-am gandit la toate lucrurile care s-au întamplat şi de cele mai multe ori ţi-am dat dreptate, dar nu ţi-am recunoscut şi ţie asta, ştii tu, orgoliu meu nebun care adesea a făcut numai rău. Ţin minte şi zilele alea în care ne certam din nimicuri şi ajungeam la vorbe aruncate aiurea, dar şi împăcările (şi au fost multe şi în felul lor frumoase), privesc pozele făcute în ziua aia când am venit de la mare şi îmi amintesc cât de nebun puteai  fi, cât am putut râde, câte amintiri am strâns şi parcă acele clipe îmi lipesc, îmi lipseşte veselia aia cu care mă hrăneai.

Toate au fost clipe frumoase, care au devenit amintiri ce adesea ţin companie inimii mele singuratice.

Moşule, ştiu că vrei fapte nu vorbe, dar din păcate după cum ştii şi tu, faptele se realizează mai greu, dar într-un final o să se realizeze şi de acest lucru sunt convinsă!

Sper ca obstacolul din calea noastră si fie învins! .

Mulţumesc pentru că eşti “acel cineva” doar pentru mine, ascuns de restul lumii şi pentru că încerci şi de cele mai multe ori reuşeşti să mă înţelegi.

M. postarea asta este pentru tine.

                                                                                   

         Miss you Aurolacule !