Ai fost al meu o viaţă sau doar o vară?

Te-am zărit în locul ce ne-a unit cȃndva, m-ai privit întristat şi ai trecut ca pe lȃngă o străină.

Nu îți mai aminteşti de mine suflet regăsit în camera cu amintiri, sau... ??
Eu, nu pot să mă opresc să nu-mi amintesc clarul de lună ce îl priveam şi aşteptai să-ți spun eu noapte bună, ca să adormi ținȃndu-mă parcă de mȃnă şi să visezi...

Cu ochii spre cer în minte-mi vine acum o amintire veche, te văd cum mă strȃngeai în braţe şoptindu-mi “suntem doar noi doi şi luna, iubito”. Si ca dintr-un vis mă trezesc înconjurată de acelaşi decor, acum plin de dor.

Era tot vară şi banca noastră era goală, parcă şi ei îi era dor de iubirea clipelor trecute.

Eram doar eu şi urmele pasilor tăi ce piereau. Te-am strigat şi cuprins de uimire ai privit în spate şi cu glas tremurat mi-ai spus ’’vara asta nu mai pot iubi acei doi ochi atȃt de verzi, iubito?! ’’ şi ai plecat lăsȃndu-mă ca o întrebare fără răspuns...