... Halloween

Vineri (29.10.2010) eram în faţa colegiului. Observ ieşind din şcoală, cu tot felu de desene pe faţă elevi de clasa a II-a , nici 2 secunde nu trec şi mai văd încă câţiva copilaşi cu alte aşa zise „măşti”. Zâmbesc ironic şi îmi spun în gând >mda mai e putin şi vine 31 octombrie, Halloween, iar „au înebunit” ăştia <.

Intru în scoală, exact ce mă aşteptam, alţi copii desenaţi pe faţă,elevi mai mari cu măşti, coifuri, fete imbrăcate în costume ţigănesti ... priveam fară nici un fel de entuziasm şi mă îndreptam spre clasă...

Etaju’ 1,mai aveam puţin să ajung în clasa mea care speram să fie normală  (asa a şi fost) când ,dau nas în nas cu un elev care avea în mână o cruce de lemn mare(cred ca tinea loc de dovleac), îmi spun „doamne, câtă imaginatie să ai să vi cu aşa ceva!”. Mă grabesc, ajung în faţa uşi care spre ghinionul meu era încuiată, nu aveam cheie, eram obligate să stăm pe coridor şi să admirăm „minunatele” costumaţi de halloween!.

Facem rost de cheie,deschidem, intrăm în clasă, în sfârsit am scăpat de măştile ce ascundeau unele fete false! Mă duc la baie cu o colega, what the  fuck!, mai bine rămâneam în clasă.! In baie dau de doua fete, costumate si ele pentru halloween (îngerii răi),care se chinuiau să se dea cu rujul lor cel negru! Din nou îmi spun ceva în gand, gen:„Nu, te rog! Nu te uita la mine!” Ies din baie, sunt puţin iritată de ceea ce vad în jur, intru în clasă, mă aşez în bancă şi încep să ascult comentari de genu’ „ ce frumos era dacă ne costumam si noi! ; Vreau să ne uităm la un film de groază!; In generală la mine era asa frumos de Halloween ne costumam toţi, plecam de la scoală”, era clar, nimeni nu mai avea chef de ore! Zambesc ironic (şi de data asta) şi le spun că e vineri şi avem ultima ora dirigenţie, diriga e în scoală, e putin supărată pe noi,deci să nu îşi mai facă vise !

Se sună,vine profa, începusem să ne desfaşurăm ora,când din laboratorul de fonetică începuse să se audă galagie. Profa se duce să vadă ce se întamplă, dupa 2 minute apare foarte zâmbitoare în clasă ţinând în mână un măr şi o felie de cozonac. In următoarea clipă apare profa de engleză alături de cele 2 fete imbrăcate în negru (acei îngerii răi), una avea in mană un coşuleţ cu mere cealaltă un platou plin cu feli de cozonac.

Teacher zâmbind ne spune„Cine ştie ce trebuie sa spună pentru a primi măr si cozonac?” , noi răspundem  „Trick or Treat?” ; mândră pentru că am ştiut să răspundem le spune celor două fete să ne servească cu mere si cozonac!

In ziua aia am fost atât de plictisită şi fără nici un chef de şcoală, bine că a venit şfârsitul orelor, eram pe coridor mă îndreptam spre ieşire, când aud dansul pinguinului, ajung în dreptul unei clase, şi aici ce credeţi?... da ... acolo erau elevi mascaţi care dansau dansul pinguinului ... Am început să rad,e halloween, nu? De ce dansul pinguinului?

..................................................................................................................................

O doamne , nu vreau să credeti că am ceva cu Hallowen-ul, nu! Sunt de acord cu această „sărbătoare”, în anii trecuti şi eu mă costumam, doar că de data asta mi s-a părut puţin cam exagerat. Mă tot intreb, ce au putut înţelege ăia mici despre Halloween?Le-au spus că e o sărbătoare de origine celtică?Care a fost preluată de popoare din lumea occindentală? Că în unele ţari copii se costumează şi pleacă la colindat pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă?? , în fine!! ... iar dansul pinguinului de la sfârsit a spus tot despre cum au sarbătorit românaşii Halloween-ul!:) Bine că teacher a fost inspirată şi a reusit să facă ceva drăgut, altfel de acesc Halloween chiar rămânem cu un gust amar!

Nu cred că suntem încă în măsură să sărbătorim Halloween-ul , sau , nu toti ...!

Happy Halloween! :)

Pentru “CINEVA”

Această postare este pentru tine, fata mai mare cu 5 luni decat mine!

      Astăzi văzând unele poze prin calculator, încep să îmi treacă prin minte toate clipele petrecute împreună, încă de la grădiniţă când ne jucam cu aceleaşi jucări, când îţi prindeam fundiţa de la rochiţă pe care fetele ţi-o desfăceau,când la serbări ieşeam mereu cu ochii închişi la pozele făcute împreună lângă Moş Crăciun.

        Mi-am amintit zilele în care ne jucam şi dormeam împreuna (ştii tu,fazele alea pe care aici chiar nu le pot posta), zilele in care atunci când ne întâlneam ne băteam atât de tare încât abia reuşeau părintii nostrii să ne despartă, ziua în care ne jucam de-a vrăjitoarele tu fiind în echipă cu scumpa mea surioara iar eu cu Teo a ta!

      Ȋmi treceau prin minte toate cliele petrecute la şcoală,sâmbetele în care mergeam la Mărcesti,vacanţele petrecute împreună, în care jucam cărţi si niciodată nu vroiam să fim în aceeaşi echipă (acum chiar nu mai e aşa), seara de revelion în care am plâns alături de tine, tâmpeniile pe care le-am făcut la majoratului Teodorei.

      Şi acum,cum să nu îmi vina să oftez, să zâmbesc, să plâng când citesc ceea ce mi-ai scris pe panglica aia?Cum să nu îmi amintesc zilele în care ieseam în oras? Sau chiar  ziuă de ieri(app, bune gogoşi)?Cum?Cum să uit toate aceste zile?Spune-mi tu, cum ?

            Nu pot să le uit, nu,de fapt,nici nu vreau!

Hei, ştiu! Nu am fost perfectă (nici o să fiu) în toţi aceşti ani în care am fost nu numai verişoare ci şi colege şi prietene, dar,aşa cum am fost am fost aici mereu şi o sa fiu pentru tine mereu indiferent de ce s-ar întâmpla!

                         

                     DA, acel cineva eşti chiar tu, LUMINITA ECATERINA! Din nou îţi multumesc pentru că m-ai ajutat atunci când am avut nevoie, pentru că ai fost alături de mine in clipele alea urâte (ştii tu :-< ),dar şi in  cele frumoase, pentru că m-ai ajutat să zâmbesc din nou, pentru că am reuşit să ne apropriem mai mult,pentru că mă înveţi să fac numai prostii(ştii la ce mă refer), pentru că îmi dai sfaturi multe si bune. Ȋţi multmesc pentru tot, îţi multumesc că eşti acel CINEVA aflat in viaţa mea!!

                          

                            A ta Bibica ,să ştii că te iubeste!

Mulţumesc că exişti!

Ştiu că există o persoană ,care pentru mine inseamnă mult mai mult decât ceea ce ea crede.

…. 22.12.1989,o dată sau zi in care s-a intâmplat ceva şi nu mă refer la Revoluţie, mă refer la ziua in care tu te-ai născut,da tu, Victoria Sidonia!

… 20.06.1994… au trecut cinci ani şi visul tău de a mai avea “o frăţioară/ un surior” s-a indeplinit şi am apărut eu,Ioana Theodora .

          De atunci,tu aveai o soră mai mică şi eu una mai mare.Am trecut prin multe lucruri impreună şi azi ( 29.09.2010) când ştiu că tu ai ajuns din nou la Piteşti la Facultate (anu 3) simt că imi lipseşti.

                 Mă gândesc că peste doua zile mă duc acasă şi tu nu o să mai fi acolo, o să stau singură in camera aia simţind că imi pierd mintile!

      Ȋn toţi acesti ani care au trecut, mi-am dat seama că eşti sora ce mi-am dorit-o, poate chiar sora pe care uneori nu am meritat-o.Eşti persoana care imi este alături şi la bine si la rău, persoana care este gata să mă ajute atunci când am nevoie,persoana care mă ascultă chiar şi atunci când eu derilez şi povestesc lucruri care nu te interesează,persoana care de fiecare dată mi-a oferit umărul ei să plâng,mâna ei să mă ridic dacă am picat,persoana care mi-a dat sfaturi şi mi-a spus că nu are rost să plâng,persoana care m-a protejat atunci când eu nu m-am putut apăra.

                                                   Eşti nu numai sora mea cât şi cea mai bună prietenă a mea!Iţi multumesc pentru că exişti,pentru că eşti persoana potrivită la locul potrivit,pentru că ai grija de mine..

                         TE IUBESC,VICTORIA SIDONIA!

 P.S. : Ȋţi simt lipsa. Ȋmi este dor de tine!

Suntem 3 colege “beţive”





               Eram într-o zi săptămana asta,miercuri,dacă îmi amintesc bine şi aveam un chef nebun să ies în oras la un vin fiert.

    Fiind la scoală am ţipat în clasă ca o cretină ”Cine merge în oras?Plecăm de la Engleza şi Sport şi mergem pe undeva.”,dar în clasă se facuse liniste, toate colegele se uitau ciudat la mine de parcă aş fi omorât pe cineva.

     Mi-am întrebat din nou colega de bancă şi alte câteva colege dacă vor să meargă şi am rămas uimită la răspunsul primit”Cum să plecăm de la sport? Eu vreau să rămân la sport că nu am fost ora trecută şi multe alte răspunsuri negative”, am început să râd auzind cele spuse şi mă tot întrebam încercând să înteleg cum pot ele să rămână la sport şi atunci când avem ultima ora (în ziua aia chiar nu aveam nici un chef de sport mai ales ultima ora).Umblam prin clasă ca o besmetică întrebând din bancă in bancă dacă vrea cineva să meargă in oras.

     Ȋntr-un final a iesit soarele şi pe strada mea, am ajuns la banca Iuliei şi Anişoarei ( unde chiar nu mă aşteptam la un raspund pozitiv) le-am întrebat şi ele au raspuns cu DA invitaţiei mele.

              Ora de engleza trecuse, nu am mai stat pe gânduri şi am pornit la drum,ajunse într-un final în locul dorit, ne aşezăm la masă,si comandăm 2 vinuri fierte ( eu şi Iulia,nu de alta dar afară era frig, aşa că trebuia să ne incălzim cu ceva) şi un frappe ( pentru Anişoara). Incepusem să ne încălzim, vorbeam, râdeam la fiecare glumă sau la fiecare cuvant pocit (“chibrita” şi atunci am aflat că uneori Iulia poate avea un râs foarte isteric) sau la fazele ce ni se întâmplau (Iulia, sau mai bine spus telefonul Iuliei începuse să apelze singur lumea,noroc cu mesaju primit “Ce faci fată suni şi nu vorbesti? “trimis de o prietenă care tocmai fusese apelată, că altfel nu ne dădeam seama şi poate am m-ai fi sunat încă vreo prietenă )

    Timpul trecea şi începusem să ne dăm seama că Anişoara e singura care încă mai putea să fie serioasă,dar nu a durat mult nici pentru ea,am rugat-o să guste din vinurile noastre de câteva ori (ne gândeam că pofteste biata de ea) iar la final din propria ei iniţiativă a mâncat bucăţile de mar aflate in cana cu vin.

              Ce comandasem era pe sfârsit,iar noi abia începusem să ne simţim mai bine,ne tot uitam la masă alăturată unde era un baiat cu prietena lui.Nu aveam inteţii rele nici nu ne gândeam la lucrurile la care poate vă gandiţi voi acum, vroiam doar să ne împrumute şi nouă bricheta pentru a ne aprinde lumânarea de la masă ( vroiam un cadru mai romantic şi,ne fiind fumătoare nu aveam cu ce să ne aprindem lumânarea :d).

     Am comandat din nou, de data asta 2 expresso şi un milkshake,eram deja luate de val, râdeam fară motiv,vorbeam numai tâmpenii, ne amintisem de ce cânta într-o seară una din colegele noatre în clasă “am o colegă beţivă”, doar atât a trebuit şi am început să ne cântăm una alteia “am o colegă beţivă” ne-am dat seama că ni se potriveste, eram destul de ameţite ( eu si Iulia chiar eram, iar Anişoarei începuseră să i se urce merele la cap) atunci ne-am spus in glumă “suntem 3 colege betive” şi aşa am rămas una pentru alta.

              Ne hotărâm să plecăm spre casă,plătim,ieşim afară…brrr, ce frig! Ȋncepuse să picure dar nouă nu ne păsa râdeam şi cântam de parcă nimeni nu ne-ar fi vazut.

    Eram in parc, în faţa Mitropoliei,ne închinam, când o aud pe Anişoara că începe să cante “Ia-ma doamne,stinge-mi neamu!”( oare ce o apucase? ce era în mintea ei de cânta tocmai melodia aia?merele aveau vreo vină?) am rămas uimită de cele auzite si încep să râd.Ne-am continuat drumul ajungând la primul semafor unde Anişoara nu mai avea răbdare să se facă verde şi vroia să treacă pe rosu(cred că merele alea au avut destul de mult efect asupra ei).Mergând, ne făceam pe stradă că împuscăm lumea cu umbrela,eram în lumea noastră şi nu ne păsa de ce cred cei din jur.Am ajuns şi la al doilea semafor(într-un final),era tot roşu, aşteptam vorbind cu fetele, îmi ridic privirea spre semafor si spun făra să îmi dau seama “e rosu… hai!” ( am spus hai, pentru câ în timp ce ziceam că incă e roşu se făcuse verde :)) şi cred că aici mi-a spus Iulia sau Anişoara un banc, nu îmi amintesc sigur care din ele :d  ).

     Ȋntr-un final am ajuns acasă,am intrat pe mess şi am început să vorbim despre ce făcusem!( noi credeam că vorbim normal dar a doua zi când am citit arhiva,doamne ce încurcături erau acolo,fiecare vorbea pe limba lui şi ce vroia).Eram conştiente că am facut numai tâmpenii,dar eram mulţumite că ne-am distrat.

                                         Ȋn incheiere, ţin să multumesc celor două "beţive" pentru acea după-amiază frumoasă. ( :)) )

                                                                

                                                                       Vă iubesc! ;x

Era seară,era trist şi te-am uitat!

      Orasul începuse să fie cuprins de liniştea noptii. Stăteam tăcută la geam şi priveam absentă spre cerul întunecat.Usor,ploaia începuse de cateva minute, lacrimile cerului curgeau şiroaie pe geam,vântul aproape punea la pământ copaci.Din clipă în clipă linistea era întreruptă de sunetul înfiorător al tunetului, iar văzduhul era luminat de fulgerul strălucitor.

Mă număram printre spectatorii unei scene romantice ale naturii,o luptă a fenomenelor naturale.

Eram tristă,ceva mă durea,era ceva aflat în interiorul meu,simţeam cum ceva vrea să iasă din mine,parcă o luptă începuse,o luptă despre care nu ştiam nimic!.

Priveam fară să clipesc fulgerele ce conturau norii,tunetul mă facea să tresar şi să respir adânc suspinând, picăturile de ploie curgeau şiroaie pe geam ca lacrimile unei copile pe obraji îmbujorati.

Ȋmi dădusem seama de ceea ce se întampla. Ȋn minte aveam întipărite amintiri cu TINE.Chiar dacă nu vroiam să accept acest lucru nu puteam să mă opresc,parcă în acele secunde retrăiam fiecare clipă petrecută împreună.Ca de fiecare dată,ploaia îmi amintea de TINE.Mă gândeam din ce în ce mai mult şi parcă furtuna se întărea, îmi doream să te uit si căutam soluţi să reusesc acest lucru.

Nu mă clinteam de la geam iar ochii îi ţineam larg deschisi spre văzduh privind îngândurată.

Am început să compar furtuna cu fosta mea relatie.Fulgerul era EL,iar tunetul EU,lupta tunetului cu fulgerului era ultima ceartă a noastră, iar vântul o a treia persoană ( m-am gândit la a treia persoană pentru că în relatia noastră a existat o a treia persoană ).

Simteam cum gândindu-mă tot mai mult la asemanarile dintre cele doua lucruri total diferite încep să şterg amintiri din suflet. Parcă si ele vroiau să iasă din mine,vroiau să facă loc altora!Inima vroia să te uite,vroia să iubească din nou!

Ploaia încetase,doar vântul adia din când în când.Acum EL era câştigatorul luptei!

Atunci mi-am dat seama că te pot uita!A fost ultima seară în care,TU,ai mai fost în gândurile mele.

De atunci doar furtuna îmi aminteste de TINE!