Discutie imaginara ...

Dupa cateva minute de tacere ...

El: - Vrei sa-ti spun ce cred? 

L-am privit clipind, asteptand parerea lui...

El: - Tu, traiesti in lumea ta si ai ridicat in jurul tau niste ziduri imense, ziduri care sunt aproape imposibil de trecut adesea. Cel putin din exterior, asa se vede. Uneori cauti perfectiunea chiar daca esti constienta ca nu o vei gasii si nu faci compromisuri. Preferi sa ramai singura decat sa ai langa tine pe cineva care nu se incadreaza in tiparul tau, chiar daca tiparul tau nu e deloc strict. Rar, extrem de rar acorzi sanse. Si mai rar investesti sentimente, dar atunci o faci cu toata fiinta ta. Singura ai invatat cum sa le controlezi. Tu nu te indragostesti des si dai senzatia ca nu o faci niciodata, insa sclipirea din ochii tai mici te inseala de cele mai multe ori. Esti cruda, esti nemiloasa, esti radicala. Am senzatia ca pe tine nu te afecteaza nimic chiar daca stiu ca lacrimile de pe fata ta arata contrariul, chiar daca sunt nopti/ zile in care lacrimile nu ti se usuca pe fata. Tie nu-ti pasa de tine, insa prin ajutorul pe care il dai celorlalti reusesti sa fii fericita .

M-am uitat la el cateva secunde dar nu a putut sa citeasca nimic in privirea mea.  Il simteam cum moare, cum se zbate, cum vrea sa trezeasca in mine ceva ce nu exista. In final, l-am intrebat:

-          

     Eu: -  De ce simti nevoia sa imi spui toate lucrurile astea?

     El:  -  Pentru ca nu inteleg de ce nu lasi pe nimeni niciodata sa te ajute. De ce refuzi pur si simplu un sprijin.

Am ras ironic.

-         

            

          Eu:  -   Pentru ca de fiecare data cand am avut nevoie, fara exceptie, de fiecare data, ajutorul n-a venit. Tu vorbesti dar nu stii nimic. Asa cum faceti toti. Vorbiti fara sa stiti defapt ceea ce simt. N-am intalnit pe nimeni pana acum care sa taca si care sa reprezinte intr-adevar un sprijin. Plecati exact cand am cea mai mare nevoie de voi. Eu am nevoie de o stanca langa mine. O piatra de o tona, pe care nici cea mai mare furtuna sa n-o poata misca din loc. Sa stiu ca o sa fie langa mine indiferent de ce o sa se intample.  Asta ori nimic. Nu-mi pierd timpul cu altceva, mai bine singura!.

S-a uitat la mine amuzat…

-        

             - Nu esti zdravana, tu chiar crezi ca o sa gasesti pe cineva asa? Nu ai idee cat de mult ar trebui sa riste persoana respectiva, cat de mult ar trebui sa te vrea, sa creada in tine. De fapt, haide s-o iau altfel. Ai putea sa faci tu asta pentru cineva?

-          -  Eu nu, dar inima mea, poate.

De data asta n-a mai zambit iar eu m-am indreptat spre taramul meu. 

 

P.S.: Doar fictiune. Pojarul isi spune cuvantul. :)