In faţa oglinzii ...

Ea: - Micuţo, cum te simţi astăzi?
Eu: - Bine. Sunt bine!
Ea: - Dacă doream să fiu minţită, acceptam răspunsul tău. Spune-mi, cu adevărat, cum te simţi astăzi?
Eu: - Nesigură! Si, mă tot amăgesc că sunt bine, zâmbesc dar apoi îmi amintesc că e doar o prefăcătorie si …sunt tristă din nou. Dar asta nu înseamnă că nu-s fericită... inseamnă că vreau mai mult si din ce in ce mai mult.

   ... Îsi muta corpul de pe un picior pe altul. Mă privea cu suspiciune si se gândea dacă să mi se deschidă sau nu si de data asta. Dacă să-si expună sufletul, sau dacă să răspundă întrebărilor mele cât se poate de banal ascunzându-si sentimentele...

      I-am spus că o consider o fată puternică. Mi-a răspuns că ”a trebuit sa parcurg un drum ca să ajung aici. Si totusi, adânc acolo stiu că sunt fragilă si că incet, incet mă distrug singură."

     Mă privea fix cu ochii ei verzi si se juca cu parul ei des si saten. Astepta o altă întrebare. Nu stiu ce as fi putut să o întreb. Simteam din partea ei un fel de fortă care mă îndepărta si totusi mă îndemna să vreau să o cunosc mai mult. Simteam că a încerca să-i intru acolo, în suflet, ar însemna să mă arunc de pe un bloc înalt, stiind că voi sfârsi strivită de pământ. Dar nu mă puteam opri... nu acum!

Ea: - Ce-ti doresti cel mai mult de la viată?
Eu: - Să-mi urmez visul, să mă regăsesc in ceea ce fac. Să fiu doar eu si el, să stiu mereu cine sunt si să nu joc jocuri ipocrite. Asta e important pentru mine. Si…mai vreau să reusesc să gasesc un echilibru.
Ea: - Un echilibru între ce?

 Si-a umezit buzele, s-a uitat în jos si a soptit usor: ”între mine si el, intre sentimente.”

Ea: - Ce crezi că asteaptă el de la tine?
Eu: - Totul sau nimic. De ce nu mă întrebi ce astept eu de la el?
Ea: - Îti este frică?
Eu: - Foarte! Dar, nu las asta să se vadă. Dacă ar sti el cât de frică îmi este, nu ar mai fi atât de sigur că o sa-mi revin. Mi-e frica de ce-as putea să devin. E important pentru mine să stiu cine sunt. E important să fiu eu. E important să stiu că el e acolo in orice moment de teamă. E important ca "el" să fie "eu".
Ea: - Si cine e acel ”el”?
Eu: - Ha! Asta, asta…nu voi putea să-ti răspund. El, e acolo, undeva. E aici. Uneori simt că face parte din mine, alteori nu. Dar stiu că trebuie să rămână mereu în preajma mea si voi lupta să fie mereu aici, să fie al meu.
Ea: - Visezi?
Eu: - Cu ochii deschisi si cu ochii închisi. Numai că atunci când visez, mentin contactul cu realitatea si realizez că trăiesc visând.

Ea: - Ai pe cineva apropiat alături de tine?

........

     Mi-a zâmbit, m-a bătut peste umăr si a plecat cu ochii inlăcrimati spunându-mi: "El ... el e acea persoană, el e tot"... 

 În urma ei a închis usa. Usa de la camera si usa sufletului.

P.S.: Să te pierd, e cosmarul in care nu vreau să fiu personaj.