Ploia asta mi-a făcut bine.

Mi-am aruncat telefonul în aşternuturile ce mă aşteptau.

Ploua teribil afară.

Nu puteam să dorm căci mii de gȃnduri îmi dădeau tȃrcoale.

Mi-am pus cȃteva haine pe mine şi am ieşit în ploaie parcă auzind din ce în ce mai tare ceea ce mi-ai spus tu cȃndva: “ Iubita mea, i-auzi ce frumos plouă !”, dar din păcate erau doar vocile din mintea mea, căci tu nu erai aici şi întradevăr furtuna din astă seară era frumoasă.

M-am plimbat în noapte, prin ploaie, singură prin locurile ce amintiri cu tine îmi redau.

Mi-am amintit din nou de tine, suflet uitat, regăsit în lacrimile naturii.

In noapte am dansat pe melodia redată de picăturile de ploaie ce cădeau în jurul meu, melodie pe care parcă mai ieri mă strȃngeai în brate şi-mi spuneai că mă iubesti.

Liniştea din jur mi-a tinut companie în valsul lent şi atȃt de trist ce era dansat şi de ramurile copacilor proaspăt înfrunziţi.

In noaptea asta am fost doar eu cu mine, căci gȃndul nu mi-a fugit către nicăieri, a fost doar al meu.

Picăturile de ploaie mi-au şters ultimele cicatrice lăsate de iubirea ta.

Ploaia asta m-a curătat de tine, mi-a facut bine !