Te-aş ruga ceva din suflet, iubite, dacă ai vrea, să nu mă laşi vreodată!
Poţi să mă cerţi chiar fără rost, să mă baţi cu vorbe, să-mi spargi farfurii în tipul crizelor de gelozie, să-mi rupi ciorapii cȃnd am fusta prea scurtă, să-mi spui că sunt urȃtă chiar de mă minţi, să-mi spui că nu ştiu să fac nimic, că nu-ţi place mȃncarea mea, că sunt insuportabilă. Dar atat te-aş ruga, să nu mă alungi de lȃngă tine niciodată!
Si dacă ai mai vrea, să mă iubeşti, măcar pe jumătate cȃt te iubesc eu, căci ţi-aş da, atȃt de simplu, TOT !
Te-aş mai ruga să mă dojeneşti că nu mă acopăr, să mă cerţi cȃnd nu mă îmbrac suficient de gros şi afară e frig de îngheaţă pietrele, că mă alint ca o pisicuta cȃnd simte iubirea stăpȃnilor, să nu le permiţi altora să se atingă de mine nici cu privirea lor plină de răutate.
Oricum, nici nu ai putea altfel, cȃnd mȃinile tale mă ard cȃnd simt cum strȃns în braţe mă cuprinzi, cand noi nu suntem ca ei, cei ce ne privesc, cand noi ne apropiem şi ne îndepărtăm la intesităţi pe care ei nu le cunosc, căci ele sunt create de noi. Cȃnd noi suntem asa bolnavi şi însetati de iubire ...
Doar să-mi spui, iubitule, că mă vrei, şi aş fugi cu tine în lumea largă, la capătul pămantului într-o cabană păzită doar de sufletele noastre.
Te-aş mai ruga să mă dojeneşti că nu mă acopăr, să mă cerţi cȃnd nu mă îmbrac suficient de gros şi afară e frig de îngheaţă pietrele, că mă alint ca o pisicuta cȃnd simte iubirea stăpȃnilor, să nu le permiţi altora să se atingă de mine nici cu privirea lor plină de răutate.
Oricum, nici nu ai putea altfel, cȃnd mȃinile tale mă ard cȃnd simt cum strȃns în braţe mă cuprinzi, cand noi nu suntem ca ei, cei ce ne privesc, cand noi ne apropiem şi ne îndepărtăm la intesităţi pe care ei nu le cunosc, căci ele sunt create de noi. Cȃnd noi suntem asa bolnavi şi însetati de iubire ...
Doar să-mi spui, iubitule, că mă vrei, şi aş fugi cu tine în lumea largă, la capătul pămantului într-o cabană păzită doar de sufletele noastre.
Si să nu te mai indoieşti vreodată de iubirea mea căci sinceră e ea!
Nu aş renunţa la tine pentru nimic în lume, toate lucrurile pe care ţi le zic, vin din căsuţa sufletului meu ce încet începe să-ţi aparţină.Si ştii de ce? Pentru că eu nu voi mai putea iubi atat, la fel cum nici tu vei mai putea.
Rămȃnem suspendaţi cu firul dintre noi. In timp ce ghemul se deşiră în jos, aceeasi aţă ne ţine încă uniţi.
Pentru mine, o eternitate e suficient. Si de cȃte ori mai uiţi cate ceva şi te îndoieşti de iubirea mea, citeşte asta, căci eu cam atȃt de mult te voi mai iubi.
Pentru mine, o eternitate e suficient. Si de cȃte ori mai uiţi cate ceva şi te îndoieşti de iubirea mea, citeşte asta, căci eu cam atȃt de mult te voi mai iubi.
P.S. M-ai crezut şi de data asta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu