De toate azi îmi este dor ...

Mă îndepărtez cu paşi repezi de tine.

E o senzaţie de încremenire trupească, vreau să cred că este doar un vis. Dar nu, nu este!

Imi iau rămas bun de la tot ce a fost, este sau ce ar putea fii. 

Cu lacrimi în ochi îmi spun "Mai vreau să stau!" dar nu mai pot, îmi e practic imposibil.

Si mă întreb cum rămâne cu mine? Cu ceea ce simt eu ...

Aud " Drum bun! Să mă sunaţi când ajungeţi!" iar apoi, mirific, văd pajişti întinse, flori nemărginite, albastrul cerului împărătesc şi îmi amintesc de clipele petrecute împreună.

Acele clipe ce difeneau perfecţiunea lângă tine, serile din parc în care mă făceai să mă simt cea mai importantă, fiecare cuvânt de al tău spus la momentul potrivit, dorinţele tale împărtăsite mie, zâmbetele, privirile, ziua aia în care ne-am plimbat şi am fost doar noi doi, stelele ce ne erau alături seară de seară.

Aş fi vrut să nu se termine niciodată aceste zile, aş fi vrut să nu ajung la ziua asta în care să îmi iau rămas bun de la locurile noastre, de la tine... 

De toate azi îmi este dor. 

Visez la tine şi observ locuri din ce în ce mai cunoscute.

Am ajuns unde trebuia să ajung. 

Defapt, unde nu vroiam să ajung prea curând. 

Sunt aici, departe de tine!

Insă, iubitule, promit că mă voi întoarce!