Imi tremura sufletul in palme, la gandul ca poate maine nu vei mai fi aici, langa mine. Incep sa-mi pierd rabdarea cand tot felul de ganduri imi dau tarcoale, iar lupta mea cu ele devine tot mai cruda.Imi susura paraie de bucurie in urechi, caci fiecare muzica pe care o ascult se transforma in muzica iubirii noastre. Intreaga natura, trecutul, viitorul,visele, sperantele, toate devin praf de nestemate, smaralde si rubine in care canta si danseaza sufletul, oglindindu-se in ochii nostri atunci cand ne intalnim.
Pe corzile unei viori imi inclin bratele inimii, ca sa cant imnul vietii mele, ceva mai presus de mine, mai presus de tot ce se scrie in carti si ni se spune de catre ceilalti, cantecul indragostirii nesfarsite, cantecul daruirii si al primirii neconditionate, cantecul iertarii, cantecul intelegerii, al increderii, cantecul nemuritor al NOSTRU.
Nu stiu mereu sa descriu iubirea si linistea,asa de bine ca si furtuna si nelinistea. Cum nu stiu nici sa-ti arat iubirea ce ti-o port. Insa cedez in fata destinului meu, ori in fata unei energii universale, ori in fata unui Dumnezeu, ori in fata ta, ori in fata mea, sau chiar in fata unei intamplarii, sau... in fata oricui... caci, stiu azi,asa cum am stiut mereu, insa azi mai mult ca niciodata, ca tu esti acel om la care vreau sa ma intorc acasa, in fiecare seara.
Am inchipuiri nebunesti stiu ca trebuie sa imi desfac aripile.
Iubitule, hai sa creem un palat din tot ce nu am invatat sa fim. Sa fim asa, ca la inceputuri si sfarsituri. Sa fim doar tu si eu. Sa fim aceiasi noi. Fara temeri. Hai sa fim copii toata viata,sa fim impreuna.
Iar atunci cand unul din noi inchide usa cu cheia, celalalt s-o sparga!
Te iubesc, C.
P.S.: Ce-ai inteles?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu