Indiferenţa ta...

Pot să spun orice vreau, pentru că tu oricum nu dai vreodată pe aici. 

Te urăsc cu toată fiinţa mea, pentru că am ajuns să te iubesc atât de mult, iar tu să nu faci nimic în privinţa asta. Sau chiar să faci într-un fel mai mult rău. Sunt aici, sunt chiar aici, chiar în fata ta, atât de aproape, dar totuşi vezi prin mine, nu îţi pasă de mine şi de sentimenetele mele... Tu eşti tot acolo, în lumea ta invadată de ele. Acele ele la care tu visezi în timp ce eu visez la tine.
Mi s-a spus că nu mă meriţi. Tu ce crezi? Nu e aşa , nu? Nu vei continua să mă dezamăgeşti, aşa e ? 

Stiu că lumea vorbeşte şi nu trebuie să o credem, dar faptele tale? Cuvintele tale care dor? Ele nu fac parte din lume, ele vin chiar din tine... ce să fac? Spune-mi tu cum să nu mai ţin la tine? Cum?

Incep să iubesc indiferenţa ta atât de dureroasă, pentru simplu fapt că e tot ce am de la tine în ultimul timp!
 

Poate aberez aici, pentru că de obicei o fac, dar astea sunt gândurile mele, asta este în sufletul şi mintea mea.. Nu conteaza ce spun sau ce fac, tu tot aşa eşti şi văd că îţi sunt chiar indiferentă în unele momente ... Un lucru ştiu sigur, nu o să mă las condusă sau călcată în picioare.
Am învăţat să merg în continuare, indiferent cât de greu îmi este. Nu voi renunţa la luptă, doar voi da impresia că am făcut-o, căci nu vreau ca mie să îmi fie bine, ci ţie! Iar dacă ţie iţi e bine, mă mulţumesc să te văd lângă ea.
Eu nu mai am nimic pe suflet sau am prea multe, însă merg mai departe!

Si sunt cea mai fericită căci îţi aud glasul dulce în fiecare zi !

P.S.: Mă doare tot ce faci, însă trec peste toate pentru că te iubesc!